Italia. Șofer ROMÂN de TIR, PRINS cu cu TREI tone de parfumuri furate. Ce voia să facă cu ele

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Poliția Rutieră din Padova, Italia, a confiscat mai mult de trei tone de parfumuri și cosmetice care ar fi fost furate de un conducător auto român, în vârstă de 35 de ani.

Potrivit ilgazzettino.it, totul s-a petrecut la Mestrino, după ce poliţiştii rutieri au sesizat vizual că transportă o încărcătură mult peste sarcina admisă. 

Poliţiştii i-a cerut acestuia documentele de transport şi actele pentru încărcătură, apoi au trecut la verificarea bunurilor transportate.

Citește și O fetiță ROMÂNCĂ grav bolnavă, dată jos din avionul spre operația salvatoare dintr-un spital din Italia

În interior s-au găsit 9.824 pachete de parfumuri și cosmetice, toate marca Chopard, cu o greutate totală de 3160 kg, depășind astfel cu aproximativ 1500 kg greutatea indicată în documentul de circulație.

Întrebat ce ştie despre încărcătură, şoferul a declarat că ar fi luat încărcătura de la un furnizor din Milano şi o transporta spre România.

şoferul român a fost amendat pentru greutatea transportată în plus, iar vehiculul şi bunurile transportate au fost supuse sechestrului.

Citește și Italia. Tineri, REFUZAȚI să intre în club: „Este pentru italieni"

De asemenea, conducătorul auto a fost dus la sediul poliției din Padova, unde românului i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat în stare de libertate pentru transport de bunuri furate.

Poliţiştii precizează că sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare pentru a verifica proveniența mărfurilor franceze şi implicarea şoferului român în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel