Italia permite din 3 iunie călătoriile fără restricţii înspre şi dinspre alte ţări din UE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie, transmit Reuters şi dpa.

Decretul a fost propus de către premierul Giuseppe Conte şi ministrul sănătăţii Roberto Speranza.

Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei. Deşi unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricţiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus.

 

Peste 31.600 de italieni au murit din cauza COVID-19

 

Peste 31.600 de italieni au decedat din cauza COVID-19 începând cu data de 21 februarie, bilanţ care plasează Italia pe poziţia a treia în lume, după SUA şi Regatul Unit.

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii la nivel naţional, în luna martie. Într-o primă etapă, unele măsuri au fost relaxate începând cu 4 mai, atunci când a permis redeschiderea parcurilor şi a fabricilor.

 

Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie

 

La 18 mai urmează să fie redeschise magazinele, zi din care sunt permise şi deplasările în interiorul regiunilor.

Interdicţia asupra călătoriilor între regiunile Italiei şi asupra celor internaţionale rămâne în vigoare până la 2 iunie, când se marchează Ziua Republicii. Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperând să poată salva cel puţin o parte a sezonului turistic.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel