Noile măsuri cuprinse în Dpcm vor intra în vigoare pe 16 ianuarie.
„Nu există altă cale decât unitatea de a aborda cea mai mare urgență de sănătate, economică și civilă de după război. Trimit un mesaj de unitate: suntem pe ultima sută de metri pentru a câștiga împotriva virusului. Acum știm că vom învinge cu vaccinul acest virus. Știința luminează calea care ne va scoate din acest an teribil și trebuie să investim din ce în ce mai mult în știință. Cu toate acestea, nu am câștigat încă și nu trebuie să citim greșit această fază decisivă”, a transmis, astăzi, Roberto Speranza.
Măsurile din decret
Roberto Speranza spune că măsurile din noul decret vor intra în vigoare din 16 ianuarie.
„Interzicerea călătoriilor între regiuni; reducerea adunărilor prin închiderea barurilor și restaurantelor de la ora 18:00; primirea a maximum 2 persoane care nu conviețuiesc acasă; stabilirea intrării în zona portocalie pentru regiunile cu risc ridicat; introducerea unei zone albe.
Când toți parametrii se înrăutățesc în același timp, avem obligația de a lua noi măsuri și guvernul consideră inevitabilă extinderea stării de urgență până la 30 aprilie”, a mai spus Speranza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News