Italia. Român acuzat că a intrat peste o femeie de 90 de ani, a tâlhărit-o, apoi a fugit: „S-a salvat strigând numele nepotului ei“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român este judecat în Italia după ce, în urmă cu cinci ani, a intrat peste o femeie de 90 de ani, a jefuit-o, a trântit-o la pământ, apoi a fugit. Bărbatul a stat în tot acest timp în România, unde a fost închis pentru alte fapte, iar acum riscă să intre din nou după gratii. 

În 2017 el a evadat din arestul la domiciliu înainte ca arestul să fie validat.  A fost depistat trei ani mai târziu într-o închisoare din România. Acum românul riscă să ajungă din nou după gratii, în Italia.

În vara de acum cinci ani, a dispărut în timp record după ce a pătruns în apartamentul unei femei în vârstă, acum în vârstă de 94 de ani, și i-a smuls un lanț de aur de la gât, aruncând-o la pământ înainte de a fugi.

Judecat pentru furt calificat este un muncitor de 32 de ani, de naționalitate română, care le-ar fi spus carabinierilor că lucrează ca tăietor de lemne pentru a-și întreține soția și fiul mic, înainte de a i se pierde urma imediat după arestare.

Prins câteva zile mai târziu, hoțul a scăpat de arestul la domiciliu înainte de a fi interogat. Căutat de ani de zile în Italia și în străinătate, el a fost în cele din urmă depistat în iulie 2020 și a primit un mandat european de arestare în țara sa de origine, România, unde executa o pedeapsă cu închisoarea, fapt pentru care autoritățile au făcut cunoscut că nu poate fi extrădat. Ieri, procesul în care este acuzat de tâlhărie calificată s-a reluat în fața completului de judecată din Viterbo.

Italia. Român acuzat că a intrat peste o femeie de 90 de ani, a tâlhărit-o, apoi a fugit

 

Jaful a fost comis pe 25 iulie 2017 în Villa San Giovanni din Tuscia, în miez de noapte. Victima, surprinsă în somn, s-a salvat de la consecințe mai grave strigând în gura mare pentru a-i atrage atenția nepotului ei, care locuia la etaj. Hoțul, surprins de victimă în timp ce aceasta scotocea prin sertare, i-ar fi smuls lanțul de aur de la gât și ar fi încercat să îi smulgă cerceii, aruncând-o la podea, între o mobilă și perete, provocându-i vânătăi și contuzii pe diferite părți ale corpului, care au fost tratate la spital.

Bătrâna, care între timp nu mai poate depune mărturie din cauza vârstei înaintate, a fost imediat în măsură să furnizeze un portret-robot al agresorului, pe care l-ar fi recunoscut și din fotografia unei cărți de identitate care i-a fost prezentată de carabinieri.

Un martor ocular, după cum a amintit procurorul Paola Conti, l-ar fi văzut, de asemenea, pe hoț cățărându-se pentru a intra în casă prin ferestrele lăsate deschise din cauza căldurii ridicate din timpul verii. Este vorba despre un alt român ,care între timp s-a întors în România, și se va încerca să se dea de urma lui pentru următoarea audiere.  Acuzatul, apărat de avocatul Giuliano Migliorati, nu a fost prezent în sala de judecată.

„S-a salvat strigând numele nepotului ei“

 

Pe de altă parte, ieri a fost audiată nora părții vătămate, care a confirmat reconstituirea faptelor, așa cum a făcut-o deja fiul său la audierea din 9 februarie. "S-a salvat strigând numele nepotului ei, care s-a repezit imediat în ajutorul ei", a explicat martorul, citează Tusciaweb.

Tânărul, trezit în miez de noapte de țipetele bunicii sale, a crezut la început că este vorba de pisică. "Se întâmpla ca motanul să-i facă probleme și bunica să-l certe, dar atunci am auzit pe cineva alergând pe scări și l-am văzut fugind pe fereastră", a continuat el, subliniind că a găsit-o pe bunica la pământ, acolo unde infractorul o aruncase în timpul jafului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel