Un român rezident în Bologna a sunat disperat la poliţie şi a cerut ajutorul oamenilor legii. "M-a bătut soacra!", a fost strigătul bărbatului la telefon, ofițerii de poliție venind rapid la adresa indicată de român.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani i-a așteptat pe polițiști în stradă. Potrivit bolognatoday.it, omul le-a spus agenților sosiți la fața locului că soacra sa, o româncă în vârstă de 52 de ani, l-a bătut, reușind să fugă pe scari.
Polițiștii italieni au realizat rapid ce se întâmplă
Oamenii legii l-au găsit pe român extrem de agitat şi în stare vizibilă de ebrietate. Aceștia nu au avut șanse prea mari să se înțeleagă cu el, așa că au mers la apartamentul unde locuia, împreună cu iubita sa și mama acesteia. La ușă a răspuns iubita bărbatului, o româncă în vârstă de 36 de ani.
Polițiștii au ascultat și varianta celor două femei. Ele le-au povestit polițiștilor că locuiesc împreună cu el din luna ianuarie și acesta, încă de la început, s-a manifestat violent cu ele. Ele au spus că bărbatul pornea des certuri, care se terminau mai mereu cu violență fizică, mai ales când era beat.
De asemenea, iubita românului a mai mărturisit polițiștilor că situația a degenerat în ultimul timp, încercând întotdeauna să se întoarcă acasă numai după ce bărbatul adormea.
În seara respectivă, situația a fost fix inversă: ginerele și-a lovit soacra, femeia ajungând chiar la spital. Femeia le-a arătat carabinierilor și un certificat medial care atesta acest lucru.
În ciuda încercări Polițiștii l-au arestat pe bărbat pentru violență în familie și amenințări la adresa unui funcționar public, urmând să plătească pentru faptele sale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News