Italia. Român condamnat la ÎNCHISOARE, după ce a JEFUIT un pensionar de câteva sute de euro

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto: ILUTRATIV
Foto: ILUTRATIV

Un român a fost condamnat la trei ani de închisoare în Italia, după ce a jefuit un pensionar.  

Florin Bejan, un român în vârstă de 25 de ani din Italia, a fost condamnat la peste trei ani de închisoare, după ce a jefuit un pensionar italian de câteva sute de euro.

Potrivit publicației Gazzetta di Mantova, incidentul s-a produs în luna martie, atunci când tânărul a mers acasă la pensionarul respectiv pentru a-i cere bani cu împrumut. Pentru că acesta nu a mai vrut să-i dea bani, românul s-a enervat teribil și a dat cu telefonul de pământ. În cele din urmă, l-a acuzat pe bătrânul italian că i-a stricat telefonul iremediabil și i-a cerut să acopere paguba, reușind să pună mâna pe 500 de euro și să fugă. 

Potrivit anchetatorilor, românul obişnuia să meargă frecvent la pensionarul italian pentru a cere bani cu împrumut.

Florin a fost capturat în timp record şi condamnat la trei ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, plus plata unei amenzi de 1.200 de euro.

Tânărul a ajuns după gratii pentru că mai avea o condamnare la activ. El mai fusese condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru extorcarea aceluiaşi pensionar de la care încercase în mai multe rânduri să obţină, în mod ilegal, bani.

roman condamnat pensionar italian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel