Oribila crimă a avut loc pe 07 octombrie, atunci când un bucătar italian, pe numele său Rocco Desiante, a fost găsit mort în apartamentul său. Anchetatorii au stabilit că acesta a fost bătut cu bestialitate și lăsat să agonizeze. Italianul a murit două ore mai târziu, din cauza hemoragiei masive.
Imediat, autoritățile l-au reținut pe Mădălin Palade ca prim suspect în această cauză. Mobilul crimei nu a fost stabilit cu exactitate, însă, din primele cercetări, se pare că cei doi se cunoșteau anterior, iar românul îi vindea droguri. Anchetatorii nu exclud varianta ca bucătarul să nu fi avut bani pentru a-și achita datoriile.
Citește și: Italia: Român arestat, după ce a omorât în bătaie un bucătar
Printre probele pe care s-au bazat procurorii care au cerut încarcerarea lui Palade instanței de la condamnarea lui Palade, au fost înregistrările telefonice, în special chat-ul șters, dar și amprentele de pantofi găsite în apartamentul victimei. La acestea se adaugă ADN-ul acuzatului găsit pe o amprentă de sânge analizată de anchetatori în casa lui Desiante, potrivit ravennanotizie.it.
Urmărirea penală a solicitat o condamnare pe viață, în timp ce apărarea a cerut achitarea. Acum, Constantin va trebui să despăgubească și familia lui Desiante, care a devenit parte civilă în proces. Procesul se află abia la prima instanță, iar decizia încă nu este definitivă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News