Italia. Român, găsit MORT în casă de soția sa. Carabinierii au primele suspiciuni și îl caută pe fiul celor doi

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Tragedie într-o familie de români din Italia. Un bărbat a fost găsit mort în propriul pat. Descoperirea șocantă a fost facută chiar de soția sa. 

Un român în vârstă de 40 de ani, rezident în localitatea Acri (provincia Cosenza), a fost găsit de soția lui fără viață în pat, în cursul dimineții de ieri, 28 septembrie 2020. În jurul orei 06.30, femeia a observat că soțul său nu mai respira și a sunat imediat la ambulanță. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul cetățeanului român. Potrivit celor declarate de paramedici, trupul neînsuflețit al victimei se afla întins pe pat și era îmbrăcat cu hainele pe care le purtase în ziua anterioară.

Carabinierii îl caută pe fiul victimei

 

După ce au analizat apartementul și au ascultat declarația femeii, anchetatorii îl suspectează pe fiul victimei ca fiind responsabil de această tragedie. Se pare că între românul decedat și fiul său a avut loc o ceartă cu o seară înainte, relatează publicația Acri News.

Potrivit unor surse din anchetă, decesul bărbatului ar fi fost provocat de niște răni pe care acesta le avea la nivelul feței. Carabinierii din Acri refuză momentan să facă publice mai multe detalii despre această tragedie.

Procuratura din Cosenza a cerut să fie efectuată autopsia asupra trupului neînsuflețit al românului. Rezultatul autopsiei va stabili cu exactitate dacă decesul a fost provocat de rănile pe care bărbatul le avea la nivelul feței.

roman gasit mort in casa cosenza

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel