Italia. Român, implicat într-un accident mortal straniu: Bărbat ucis în același loc unde murise și sora lui

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Accident fatal în Tarcento, în via Udine, ieri în jurul orei 17:00. Două mașini s-au ciocnit violent. Mama a fost rănită foarte grav, iar fiul ei, în vârstă de 34 de ani, a murit în spital. În cealaltă mașină, un Wolkswagen, un tânăr român. Coincidența tragică face ca sora bărbatului să moară în același loc, în ajunul Anului Nou, în 2010.

Alarma a fost dată de un rezident care a sunat la 112. Două ambulanțe ale Crucii Roșii și elicopterul medical, au ajuns în apropierea terenului de sport din zona școlii. Tânărul de 34 de ani a fost extras de echipa de descarcerare dintre firele contorsionate. 

Șoferul celeilalte mașini, un Golf GTI, care nu a fost rănit grav, a fost denunțat noaptea pentru crimă rutieră, potrivit Ilfriuli.it. Este vorba despre un tânăr de 31 de ani, de naționalitate română: băiatul, ușor învinețit, nu este în pericol.

În 2010, puțin mai departe, tot în via Roma, sora bărbatului de 34 de ani ca a decedat după ce a ajuns la spital în stare critică, a murit, tot într-un accident teribil, care s-a întâmplat în ajunul Anului Nou, în 2010. O soartă tragică, dar similară i-a reunit acum pe cei doi frați. Mama lor este în continuare  în stare critică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel