Centrul Operativ Poggio Mirteto a activat intervenția imediată a carabinierilor, după ce a primit o solicitare de ajutor din partea unei românce. Aceasta a fost agresată și amenințată chiar de fiul ei. Faptele s-au petrecut în timp ce femeia acorda îngrijiri la domiciliu unui bătrân din Magliano, pentru care lucra.
În timpul unei discuții aprinse, izbucnite din motive minore, tânărul a obligat-o pe mama sa, în vârstă de 50 de ani, și pe bărbatul pe care femeia îl îngrijea, să rămână în casă împotriva voinței lor, amenințându-i cu o bâtă, scrie rietinvetrina.it.
Tânărul, care este deja cunoscut de poliție cu antecedente, a renunțat la intențiile sale doar după intervenția militarilor de la Unitatea Radiomobilă din Poggio Mirteto și de la postul Configni, care au reușit să-l oprească. Astfel că infracțiunea nu a avut consecințe mai grave. Bâta cu care infractorul și-a amenințat mama a fost confiscată de carabinieri.
Un alt român, înarmat cu un cuțit, a atacat și jefuit două persoane, care scoteau bani de la un bancomat
Carabinierii din Roma au fost alertați de două persoane, care au fost jefuite de un bărbat înarmat cu un cuțit, după ce au retras bani de la un bancomat. Infractorul, un tânăr de 20 de ani, a fost urmărit și reținut în via Dei Tigli.
Atacul a avut loc în zona Capannelle din Roma. Cele două victime, care tocmai ce au retras bani de la un bancomat, au fost atacate de un bărbat, înarmat cu un cuțit. Hoțul le-a amenințat și le-a luat toți banii.
Ajunși la locul faptei, carabinierii de la Comisariatul Romanina au reușit să-l identifice și să-l aresteze pe bărbatul, de origine română, în vârstă de 20 de ani, acuzat acum de jaf calificat în complicitate, în Piazza Ilia Peikov, în zona Capannelle Statuario.
Potrivit reconstrucției, victimele au fost amenințate cu un cuțit în timp ce retrăgeau numerar la un bancomat. Infractorul, un român în vârstă de 20 de ani, a fugit. Când a fost identificat, asupra lui a fost găsit și cuțitul, dar și banii furați de la victime, scrie romatoday.it.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News