Vineri dimineață, 10 septembrie, carabinierii au depistat o femeie, cetățean român, în vârstă de 62 de ani, într-un apartament situat în periferia orașului Udine, în care muncea ca îngrijitoare. Pe numele româncei, rezidentă în provincia Pesaro Urbino, dar domiciliată în provincia Udine, fusese emis, în anul 2010, de Curtea de Apel Ancona un ordin de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiuni de evaziune fiscală.
Românca de 62 de ani va trebui să execute o pedeapsă de privațiune de libertate de 4 ani pentru infracțiunea de înșelăciune și evaziune fiscala, comisă în 2006 în România, scrie udinetoday.it
Femeia, care a fost arestată preventiv în 2013, fusese supusă obligației de a se prezenta la Poliția Judiciară din provincia Ancona, dar s-a sustras cerințelor impuse, care au dus la emiterea măsurii de arestare. Ancheta a mai arătat că femeia făcea obiectul unui alt mandat european de arestare, emis de instanța română în 2013, ca urmare a unei condamnări la 3 ani de închisoare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri, comise în 2005. Prin urmare, românca a fost dusă la Casa Circondarială din Trieste, la dispoziția Curții de Apel din Ancona și Trieste.
Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News