Italia. Românul care a provocat accidentul mortal, prima declarație: „Am încercat să-mi salvez copiii!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cele patru persoane, dintre care doi bunici, soț și soție, și nepoții lor minori, care și-au pierdut viața în accidentul de pe o autostradă din provincia italiană Arezzo sunt din județul Bistrița-Năsăud și plecaseră la cules de mere în Italia. Șoferul autoturismului Volkswagen Sharan este arestat și Corriere della Sera a publicat declarația acestuia făcută anchetatorilor.

Emil Ciurar, în vârstă de 30 de ani, se află închis într-o celulă având pe conștiință patru morți: doi copii ai săi, unul de 8 luni și celălalt în vârstă de 10 ani, precum și părinții, în vârstă de 48 și respectiv 50 de ani, morți și ei în accident. Soția și alți doi copii au suferit răni grave și au fost transportați la spital, dar nu sunt în pericol de a-și pierde viața.

Citește și Italia. Noi detalii din accidentul mortal provocat de român: Tatăl, găsit lângă mașină plângând și strigând numele copiilor (VIDEO)

El i-a ucis pe toți, din cauza somnului așa cum a spus, sau poate din cauza unei distrageri la volanul mașinii pe care o conducea în momentul impactului cu 120 pe oră în A1, spre sud.

Conținut zero de alcool, testul a fost confirmat. Nu băuse și nu luase niciun fel de substanțe. Teoretic lucid, dar beat de oboseală. Da, foarte obosit după condus mai mult de o mie de kilometri. 

 

A intrat în linie dreaptă, dar a pierdut controlul volanului

 

Emil alternează momente de luciditate cu momente de disperare, starea sa psihică a avut foarte mult de suferit, dar luni va trebui să povestească judecătorului, în amănunt, întreaga sa călătorie din Transilvania și până în Italia. A traversat Slovenia și a intrat pe teritoriul italian în jurul orei 8.00. A parcurs la volan mai bine de 1.600 de km și se îndrepta împreună cu toată familia spre Napoli. S-a oprit la zona de servicii Chianti, de pe autostradă, a băut o cafea, s-a odihnit puțin și și-a reluat drumul. Când a ajuns la Badia al Pino (Arezzo), după o curbă, a intrat în linie dreaptă, dar a pierdut controlul volanului.

Citește și Românii morți în accidentul din Italia plecaseră la cules de mere: „Erau oameni harnici!”

S-a izbit inițial de un camion parcat pe marginea autostrăzii, apoi a ricoșat într-un autoturism Nissan Qashqai în care călătoreau 5 persoane. Impactul a fost devastator. Ca o ironie a sorții, pe TIR-ul de care s-a lovit mașina condusă de Emil scria: „Andrà tutto bene” (Totul va fi bine). Nu, n-a fost totul bine, mai ales pentru cei doi copii și pentru bunicii care au murit pe loc.

 

„I-am scos eu afară”

 

Emil a ieșit din mașină și s-a trezit în fața unei imagini de coșmar. Pe asfalt zăceau fără viață cei doi părinții ai săi, tatăl cu același nume ca și el, Emil, în vârstă de 50 de ani și mama Ludovica de 48 de ani. Soția, un alt copil geamăn cu bebelușul și fratele lui Emil de 14 ani au reușit să se salveze. Deși răniți, aceștia au supraviețuit accidentului. Între fiarele mașinii au rămas blocați însă cei doi copii decedați.

Citește și Localnicii plâng familia de români implicată în accidentul mortal din Italia: „Pleci pe un drum şi nu ştii dacă mai vii înapoi”

„I-am scos eu afară, am încercat să-mi salvez copiii, să-i readuc la viață”, a spus cu disperare Emil polițiștilor. I-a strigat, i-a rugat, le-a cerut să nu-l părăsească și să rămână în viață, dar pentru ei era deja prea târziu.

Șoferul român a declarat că a dormit pentru o clipă la volan din cauza oboselii. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel