Publicitate
Italia a pierdut cele două finale jucate după titlul obţinut în 1968, la Roma, în timp ce Anglia avea până acum cel mai bun rezultat semifinalele, în 1968 şi 1996 (pe teren propriu).
Ambele echipe au avut nevoie de prelungiri pentru a câştiga meciurile din semifinale, ambele jucate pe Wembley. Italia a reuşit să câştige la loviturile de departajare în faţa Spaniei, cu 4-2, iar Anglia a dispus cu 2-1 de Danemarca.
Doar trei echipe au cucerit titlul european pe teren propriu, Spania (1964), Italia (1968) şi Franţa (1984). Portugalia (2004) şi Franţa (2016) au reuşit să joace finalele.
Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.
Squadra Azzurra a ajuns la patru prezenţe în finală, egalând Spania şi URSS, doar Germania având mai multe (şase).
Italia este echipa cu cea mai drastică înfrângere în finala EURO
Italia ar deţine cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, actuala fiind deţinută de Spania, după victoriile din 1964 şi 2008.
Italia este echipa cu cea mai drastică înfrângere în finala EURO (0-4), iar Leonardo Bonucci şi Giorgio Chiellini au fost titulari în meciul de la Kiev.
Italianul Jorginho poate fi al zecelea jucător care a câştigat în acelaşi sezon EURO şi Liga Campionilor (CCE), la fel ca şi englezii Ben Chilwell, Reece James, Mason Mount, toţi patru coechipieri la Chelsea.
Pentru Anglia aceasta este a doua finală a un turneu final major, şi prima fiind tot pe teren propriu, în 1966, când a câştigat Cupa Mondială, după 4-2 cu Germania de Vest (după prelungiri).
Anglia este a 13-a ţară care joacă finala EURO.
Italia şi Anglia s-au întâlnit de 27 de ori
Italia şi Anglia s-au întâlnit de 27 de ori, Azzurri obţinând 10 victorii, iar englezii opt, însă insularii au mai multe goluri marcate (33-31)
În cea mai recentă confruntare, un amical jucat în mai 2018 şi încheiat cu 1-1, pe Wembley, gazdele au deschis scorul prin Jamie Vardy (26), dar Lorenzo Insigne a egalat poe final (87), din penalty. Kyle Walker, Kieran Trippier, John Stones,
Raheem Sterling, Jordan Henderson şi Marcus Rashford au jucat atunci la gazde, din actualul lot, iar Gianluigi Donnarumma, Bonucci, Jorginho, Ciro Immobile, Federico Chiesa şi Andrea Belotti au evoluat la italieni. Gareth Southgate era selecţionerul Angliei, în timp ce Italia era condusă de Luigi Di Biagio, ca interimar, la ultimul meci dinaintea începerii mandatului lui Roberto Mancini.
Ultimul meci oficial dintre cele două selecţionate s-a încheiat cu victoria Italiei, cu 2-1, în 2014, la Cupa Mondială din Brazilia. Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară la EURO în 2012, în sferturi de finală la Kiev, Italia câştigând cu 4-2 la loviturile de departajare. Anglia nu a reuşit să învingă Italia în ultimele lor şase meciuri oficiale (2 egaluri, patru eşecuri), precedentul succes datând din preliminariile CM 1978. Atunci Anglia a obţinut singura sa victorie în şase meciuri directe pe Wembley (trei egaluri, două eşecuri)
Italienii Enrico şi Federico Chiesa sunt singurii tată şi fiu care au marcat la EURO, după golul înscris de Federico în optimi contra Austriei.
Anglia este prima echipă care a câştigat o grupă la EURO marcând doar două goluri. De asemenea, Anglia este prima echipă care a reuşit cinci meciuri consecutive fără gol primit de la debutul unui EURO.
Italia a stabilit un nou record naţional cu 13 victorii consecutive
Italia a stabilit un nou record naţional cu 13 victorii consecutive prin victoria din sferturi în faţa Belgiei. Prin calificarea în finală, echipa antrenată de Mancini a ajuns la 33 de meciuri consecutive fără înfrângere, ultimul eşec datând din septembrie 2018, în faţa Portugaliei.
În drumul său spre finală, Italia a învins Turcia (3-0), Elveţia (3-0) şi Ţara Galilor (1-0), în grupă, a trecut de Austria în optimi (2-1, după prelungiri), a învins Belgia în sferturi (2-1) şi a trecut de Spania în semifinale (4-2, la loviturile de departajare).
Anglia a învins Croaţia (1-0), a remizat cu Scoţia (0-0) şi a trecut de Cehia (1-0), în grupă, apoi a câştigat în faţa Germaniei (2-0) în optimi, a surclasat Ucraina (4-0) în sferturi, iar în semifinale s-a impus în faţa Danemarcei (2-1, după prelungiri).
Roberto Mancini a pierdut unul dintre cei mai în formă jucători ai săi, fundaşul stânga Spinazzola, accidentat în meciul cu Belgia.
Finala de pe Wembley va fi arbitrată de olandezul Bjorn Kuipers, care îi va avea ca arbitri asistenţi pe conaţionalii Sander van Roekel şi Erwin Zeinstra. Spaniolul Carlos del Cerro Grande a fost delegat ca al patrulea oficial, iar arbitru asistent de rezervă va fi compatriotul Juan Carlos Yuste.
Echipele probabile
Arbitru video va fi germanul Bastian Dankert, iar arbitri asistenţi video au fost delegaţi Pol van Boekel (Olanda), Christian Gittelmann şi Marco Fritz (ambii din Germania). Observator UEFA pentru arbitri va fi scoţianul Hugh Dallas.
Echipele probabile:
Italia: 21. Gianluigi Donnarumma - 2. Giovanni Di Lorenzo, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (căpitan), 13. Emerson Palmieri - 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho, 6. Marco Verratti - 14. Federico Chiesa, 17. Ciro Immobile, 10. Lorenzo Insigne. Selecţioner: Roberto Mancini.
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Harry Maguire, 3. Luke Shaw - 4. Declan Rice, 14. Kalvin Phillips - 25. Bukayo Saka, 19. Mason Mount, 10. Raheem Sterling - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News