Agenții Poliției Stradale din orașul italian Taranto (regiunea Puglia) au reținut permisul de conducere al unui șofer român care a fost surprins conducând un TIR în timp ce avea un magnet pe tahograf. Astfel, dispozitivul care înregistrează timpii de circulație ai autovehiculului era manipulat și nu raporta valorile reale, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Poliziei di Stato.
Această practică ilegală este foarte des întâlnită printre șoferii mijloacelor de transport pentru mărfuri și are ca scop evitarea amenzilor pentru nerespectarea timpilor de odihnă și de condus prevăzut de lege.
Un magnet puternic era așezat chiar pe senzorul tahografului
Polițiștii rutieri din Taranto au emis, de la începutul acestei luni, peste 40 de amenzi pentru șoferii de TIR care nu au respectat prevederile legale.
Printre aceștia se afla și șoferul unui TIR înmatriculat în România, care nu a respectat normele cu privire la timpul de condus, modificând datele înregistrate de tahograf. Acesta a fost depistat în trafic miercuri, 09 iunie.
"Pentru a înșela controlul polițiștilor, șoferul a aplicat un magnet puternic pe senzorul tahografului în așa fel încât să manipuleze înregistrările și să facă să pară că vehiculul era oprit chiar și atunci când acesta circula”, scriu polițiștii italieni în comunicat.
"Șoferul a fost amendat pentru modificarea datelor înregistrate de tahograf și i-a fost reținut permisul de conducere", se mai precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News