Italia. Trei români infectați cu noul coronavirus. Anunț OFICIAL venit de la MAE

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat în urmă cu puțin timp că sunt trei cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul Italiei.  

În continuarea informațiilor privind existența unor cetățeni români printre persoanele depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul Republicii Italiene, MAE face următoarele precizări:

"Potrivit datelor obținute în cursul zilei de ieri de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, până în prezent, au fost identificați 3 cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul acestui stat.

Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autoritățile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova.

De asemenea, autoritățile locale de la Cremona au confirmat existența unui cetățean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia-Romagna.

Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, precum și oficiile consulare române din Republica Italiană continuă demersurile specifice pentru obținerea unor informații suplimentare din partea autorităților italiene cu atribuții în gestionarea situației.

MAE reiterează importanța respectării cu strictețe a recomandărilor autorităților italiene, precum și necesitatea manifestării unei responsabilități individuale cu privire la respectarea măsurilor de prevenție, inclusiv din perspectiva limitării răspândirii virusului.
În acest context, MAE reamintește că cetățenii români din străinătate care doresc să solicite informații despre modul în care se manifestă virusul COVID-19, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și conduita preventivă, pot apela numărul +4021.320.20.20.

Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor români și nu este un număr de urgență. De asemenea, informații actualizate sunt disponibile și pe site-ul MAE, în secțiunea dedicată COVID-19", se arată în comunicatul MAE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel