Dinamica accidentului nu este clară. Dintr-o primă reconstituire, se pare că băiatul se afla într-o dubă cu colegii pentru a efectua lucrări de construcție. Atunci ar fi coborât și a fost călcat de microbuz.
Tânărul român, născut în 1994, a fost victima unui accident mortal care a avut loc în zorii zilei pe A1, pe teritoriul localității Mignano. Dintr-o primă reconstituire a faptelor reiese că băiatul se afla într-o dubă cu alți colegi pentru a efectua lucrări de construcție. Atunci ar fi decis să traverseze benzile. Un alt microbuz cu muncitori napoletani care se îndrepta spre Florența nu l-ar fi putut evita. Ajutorul a fost inutil. Dinamica este luată în considerare de către agenții subsecției A1 Cassino, sub comanda comandantului Giovanni Cerilli, potrivit CiocciariOggi.it.
Potrivit altor surse, tânărul român a avut o ceartă cu colegii săi și a plecat apoi jos, de-a lungul autostrăzii, iar la un moment dat a încercat să traverseze benzile și a fost lovit din plin de microbuzul care nu mai putea să îl evite.
Român, călcat de un microbuz, sub ochii altor conaționali, în Italia
Potrivit celor relatate pe site-ul Teleuniverso,în jurul orei 04:30 din această dimineață s-au oprit în zona de serviciu Castrocielo pentru a alimenta autovehiculul cu combustibil și între el și ceilalți români s-a iscat o ceartă. Tânărul a mers pe marginea carosabilului, apoi a decis să traverseze, fiind accident mortal de un microbuz plin cu muncitori originari din Napoli.
Șoferul a sunat apoi la 112 și a solicitat ajutor medical pentru bărbatul român, dar paramedicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Rănile suferite în urma impactului i-au fost fatale și a murit pe loc. Poliția din Cassino au intervenit și ei la locul tragediei și i-au interogat atât pe muncitorii aflați în microbuzul implicat în accident, cât și pe ceilalți români cu care victima a călătorit în mașină până la zona de serviciu Castrocielo, pentru a stabili dinamica exactă a accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News