Federica spune povestea pierderii tatălui ei pe un grup de Facebook unde toți cei cre au pierdut pe cineva din cauza coronavirusului caută explicații și alinare pentru pierderile suferite.
„Acesta era tatăl meu. E 20 martie. Un telefon de la spital la care este internat de 1 săptămână îmi îngheață sângele. În schimb sunt vești bune... Tata a cerut să vorbească cu noi, iar o asistentă îl ajută pentru un apel telefonic pe Skype la ora 12.00.
Îl vedem pe tata. Ne vorbește, ne zâmbește, trimite pupici mamei, spune ca e bine și ne vedem curând, cere vești despre cei 4 copii ai lui - 3 fete și un băiat. După obiceiul său mulțumește cu galanterie asistentei care i-a permis să ne vadă...
Hai să închidem și suntem cu toții mai liniștiți. După o săptămână lungă de spitalizare în care veștile despre starea sa de sănătate sale au fost fragmentare și mereu neliniștitoare, în ciuda faptului că era un bărbat sănătos de 79 de ani fără patologii, l-am văzut pe tata... Tata e bine, vorbește cu noi și ne zâmbește, poate respira singur cât să vorbească și e strălucitor... se luptă să se întoarcă acasă în curând!
În aceeași noapte, după 12 ore de la apel ne-au avertizat că tata nu a putut supraviețui...
E 21 martie. Tata a murit în urma unei crize respiratorii. Din păcate, nu a fost disponibil niciun ventilator pentru el... Nu am cuvinte să explic durerea unei morți atât de nedrepte. Mama nu are pace pentru că au sărbătorit recent 50 de ani de căsătorie... Împreună pentru totdeauna și despărțiți în momentul în care și- dat ultima suflare.
Noi, cei 4 copii ai lui, nu ne vom găsi liniștea până nu îi vom face dreptate tatei, care merita să facem mai mult pentru el... Această durere ne va însoți pe viață!
Odihnește-te în pace dragul meu tată, sper că cineva a reușit să își ofere un zâmbet sau o mângâiere, pe care tu nu ai refuzat-o niciodată nimănui“, este mesajul plin de durere al Federicăi pe grupul Noi denunceremo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
