Un bărbat amețit de aburii de alcool a recunoscut că a fost bătut după ce le-a spus medicilor inițial că vânătăile sale erau din cauză că a căzut cu scuterul. La scurt timp după, o ambulanță a venit în ajutorul unui tânăr de 26 de ani care a leșinat din cauza alcoolului în aceeași zonă, conform Vivere Ancona.
Primul bărbat este de origine poloneză și a cerut joi dimineață intervenția personalului sanitar pentru a fi salvat în apropiere de gara Ancona. Ajunși la fața locului, soldații de la Crucea Galbenă l-au întrebat pe bărbat care este motivul apelului, iar bărbatul de 40 de ani, care prezenta mai multe vânătăi, a explicat că a căzut de pe scuterul său.
Un polonez a fost bătut de niște români, după ce a căzut cu scuterul
Însă, această poveste, din multe puncte de vedere, nu i-a convins pe experții de la Crucea Galbenă. Medicii nu l-au crezut că a fost vorba doar despre un accident, uitându-se la vânătăile sale, așa că au insistat cu întrebările. Într-un final au aflat că bărbatul a fost victima unui atac.
Potrivit celor relatate de polonez, vizibil sub influența alcoolului în momentul salvării, un grup de bărbați de naționalitate română i-ar fi provocat vânătăi și răni după ce au realizat că este beat, încercând să îi fure telefonul. Experții militari de la Crucea Galbenă l-au transportat apoi pe bărbat la camera de urgență din Torrette.
Medicii au ridicat în aceeași zi din același loc, încă un bărbat cu grad mare de alcoolemie
Nu a trecut mult timp, însă, căci medicii au fost nevoiți să se întoarcă la gara din Ancona, același loc de unde îl luaseră pe polonez.
De data aceasta, un bărbat de 26 de ani, leșinat din cauza alcoolului, a avut nevoie de ajutor. Băiatul și-a revenit la sosirea medicilor și a fost transportat la camera de urgență din Torrette.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News