Un bărbat de 81 de ani, Lino Baseotto, în timpul unei dispute violente, și-a împușcat nora de 50 de ani, Bruna Mariotto, iar apoi și-a luat viața. Carabinierii din Treviso și cei ai stației Maserada au intervenit la fața locului și investighează crima.
Corpul femeii a fost găsit în curtea din spate, în timp ce cadavrul bătrânului a fost găsit în magazia de scule. Arma de vânătoare cu care și-a împuscat nora, iar apoi s-a sinucis a fost găsită la câțiva pași de corpul bărbatului. Conform primelor informații, pe data de 2 iunie, în jurul orei 17.30, în timpul unei discuții violente, bărbatul ar fi tras asupra norei, originară din Ponte della Priula, care atârna hainele pe sârmă, relatează trevisotoday.it.
Execuția a avut loc în fața fiicei femeii, de doar 13 ani. Un vecin, care a auzit strigătul disperat al fetei, a urcat peste gard și a descoperit cadavrul femeii de 50 de ani. În timp ce vecinul se afla în curtea casei, s-a auzit a doua împușcătură. Bătrânul ajunsese între timp la magazia de scule, unde a întors arma și a apăsat pe trăgaci.
Procurorul adjunct, Daniela Brunetti, a ordonat efectuarea autopsiilor celor două victime (Lino Baseotto, un pensionar în vârstă de 81 de ani, și a Brunei Mariotto, în vârstă de 50 de ani). Cearta dintre cei doi ai fi pornit de la câinele Brunei și al soțul ei Claudio, care locuiau la primul etaj al casei. Patrupedul nu se împăca cu cei doi câini de vânătoare ai criminalului, care locuiau la parterul casei, cu soția sa Rosa.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News