George Drideanu, în vârstă de numai 29 de ani și pasionat de motociclete, circula ieri seară pe via Empolese din localitatea Monsummano Terme. La un moment dat, când a ajuns în dreptul pizzeriei Snoopy, aflată în apropierea intersecției cu via Risorgimento, a accidentat un bărbat de 43 de ani care traversa strada pe trecerea de pietoni.
Impactul a fost foarte puternic, deoarece corpul tânărului motociclist a fost aruncat pe o distanță de circa 50 de metri, lovindu-se apoi de un scuter pe care circula o femeie, în vârstă tot de 43 de ani.
George a murit la scurt timp la spital
George a suferit răni foarte grave, iar paramedicii sosiți la fața locului au fost nevoiți să-l resusciteze de două ori înainte de a-l transporta la spitalul San Jacopo din Pistoia.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.
Pietonul accidentat de motociclistul român s-a ales, de asemenea, cu răni foarte grave și a fost internat în spital, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Din fericire, femeia de pe scuter, a suferit numai câteva răni ușoare și a refuzat să fie transportată la spital.
La locul accidentului au intervenit trei ambulanțe, precum și carabinierii din localitate care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului.
Potrivit publicației IL Tirreno, George trăia de mulți ani în Italia, a crescut în provincia Pistoia, lucra într-un depozit și era foarte cunoscut de oamenii din zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News