ITALIA: Un român și-a stropit cu alcool soția și a amenințat-o că îi dă foc

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Un român de 47 de ani și-a amenințat soția că o va incendia și că așa vor reuși să sfârșească împreună. Femeia a reușit să scape, în pijamale, de mânia bărbatului.

Un bărbat român a fost arestat de polițiștii italieni după o ceartă cu soția. Femeia a reușit să ajungă în stradă, cu pijamalele stropite cu alcool, amenințată de bărbat că îi va da foc și așa vor muri împreună.

Românul de 47 de ani a încercat să-și incendieze soția în această dimineață, stropind-o cu alcool în timpul unei dispute conjugale. Bărbatul, după o ceartă aprinsă, ar fi început să stropească femeia cu alcool strigând: „Deci vom muri împreună”. 

Totul s-a petrecut la periferia Florenței, pe via del Pesciolino, unde locuiau  într-o casă improvizată într-o fostă fabrică.

Soția sa, de 40 de ani și de origine kosovară, a fost salvată după ce a reușit să scape de el și a ajuns pe stradă.  Odată scăpată de mânia soțului, femeia a reușit să sune la pompieri și astfel a reușit să se salveze. Oamenii legii au ajuns rapid la fața locului și polițiștii l-au arestat pe bărbat.

Românul este cunoscut că ar fi avut atitudini violente repetate față de soția sa, amenințând-o  în trecut cu un cuțit. Potrivit unui comunicat al poliției, citat de firenzesettegiorni.it, românul ar fi încercat în trecut să arunce locuința în aer cu o butelie de gaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel