În fața unui bar din Passo Corese izbucnise o încăierare între opt persoane. Un agent al poliției de stat, care se afla în timpul liber, a informat Centrul Operațional al Arma di Poggio Mirteto despre disputa violentă din fața barului.
Carabinierii in stațiile Castelnuovo di Farfa și Magliano Sabina au venit în sprijinul carabinierilor din stația Passo Corese și a agentului poliției de stat, relatează viterbonews24.it.
Astfel, unul dintre cei opt bărbați a fost reținut, în timp ce ceilalți participanți la încăierare au reușit să scape. Bărbatul, un român de 24 de ani, a fost arestat.
O altă româncă a fost reținută de carabinieri, după ce a încercat să fure un Rolex prin tehnica Îmbrățișarea.
Italia. O româncă a încercat să fure un Rolex prin tehnica Îmbrățișarea, însă a fost pusă pe fugă chiar de victimă
Un pensionar în vârstă de 81 de ani, din localitatea La Spezia, care se îndrepta, ieri dimineața, către un chioșc de ziare, nu departe de parcul Maggiolina, a fost abordat șoferul unei mașini, care i-a cerut politicos câteva informații și l-a întrebat cât este ora.
De altfel, șoferul a vrut să afle dacă bătrânul are pe mână un ceas valoros. Și s-a dovedit că pensionarul avea un Rolex scump. Prin urmare, după câțiva metri, bătrânul a fost abordat de o femeie, care, după ce s-a prezentat ca o îngrijitoare în căutarea unui loc de muncă, a încercat de mai multe să-l îmbrățișeze. Bărbatul însă a reușit să o respingă, obligând-o astfel să plece.
Realizând că ar fi putut deveni victima unei tentative de furt, prin așa-numita tehnică îmbrățișării, bărbatul a sunat la 112 și a raportat episodul.
Compania de Carabinieri din La Spezia a trimis, imediat, la fața locului o patrulă. După ce au vorbit cu bătrânul și s-au asigurat că nu a fost rănit, carabinierii au reușit, la scurt timp, să intercepteze și mașina semnalată, care încă nu părăsise zona, scrie cittadellaspezia.com.
Românii, cercetat în stare de libertate, pentru tentativă de furt calificat
Un român, de 23 de ani, rezident într-o tabără de nomazi din Lombardia a fost oprit și identificat. În mașină se afla și fiul său de doi ani. De asemenea, în autoturismul percheziționat, carabinierii au mai găsit și un cuțit. Femeia, însă, dispăruse. Militarii au început cercetările, reușind să stabilească că aceasta este partenera șoferului român și mama copilului. Românca are la activ mai multe jafuri, toate comise prin tehnica îmbrățișării.
Victimele româncei erau persoanele în vârstă, iar jafurile au fost comise, mai ales, în regiunile din nordul Italiei, în ultimii ani. Acum sunt în curs de desfășurare cercetări suplimentare pentru a verifica dacă cuplul de români este responsabil pentru alte infracțiuni din zonă, folosind cu aceeași tehnică.
Pe baza celor strânse, românii sunt cercetat în stare de libertate, pentru tentativă de furt calificat în competiție. Cei doi vor fi, de asemenea, sesizați la Tribunalul pentru Minori, pentru a proteja copilul de riscurile la care este expus, în urma faptelor săvârșite de părinți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News