Carabinierii din stația Borgo Sabotino au reţinut, ieri, un cetăţean român de 30 de ani, din Latina.
În urma despărțirii recente de soţia sa, de origine braziliană, care după separare s-a mutat în altă locuinţă, românul a amenințat-o și hărțuit-o telefonic, cerându-i o întâlnire.
Văzând că nu o poate convinge să se întâlnească cu el, ieri, s-a deplasat la casa fostei soţii şi a intrat cu maşina în poarta locuinţei, insistând că vrea să clarifice situația, scrie h24notizie.com.
La faţa locului au ajuns carabinierii, care au găsit în maşina agresorului un pistol şi o bâtă de baseball. Bărbatul a fost arestat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News