Italia. Un român transporta o camionetă furată, demontată în bucăți. Vroia să ajungă în ţară

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
sofer_roman_italia_camion
sofer_roman_italia_camion

În cadrul unui control de rutină efectuat în apropierea cabinei de taxare Latisana de pe autostrada A4, polițiştii rutieri din Palmanova, provincia Udine, au oprit în trafic, în cursul zilei de ieri un șofer român.

 

Astfel, au stabilit că românul transporta cu camionul său, o camionetă furată, care a fost demontată în bucăți.  Destinaţia finală era România. Potrivit publicației NordEst24.it, numele șoferului este Ciprian Gheorghe Florin B, are 34 de ani. Bărbatul român le-a prezentat polițiștilor un document de transport internațional (CRM) care le-a trezit suspiciuni, legate de firma italiană care l-a emis.

Astfel, poliţiştii au decis să verifice marfa transportată și l-au condus pe acesta cu camionul la birourile specializate ale Poliției Judiciare din provincia Udine.

Anchetatorii au constatat ulterior că toate piesele transportate alcătuiau o camionetă Iveco Daily, printre piese numărându-se și motorul autovehiculului de pe care fost șters numărul de serie. Totodată, dintre aceste piese lipseau și numerele de înmatriculare ale camionetei. Ulterioare verificări făcute de polițiști au scos la iveală că toate bucățile compuneau o camionetă care a fost furată la începutul acestei luni din Milano. Polițiștii au decis să-l pună pe şoferul român în arest cu acuzația de furt și l-au condus în penitenciarul Udine, unde va rămâne la dispoziția autorității judiciare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel