Incidentul s-a petrecut azi-noapte, pe Autostrada A4, în zona localității Aiello del Friuli din provincia Udine, atunci când tânărul șofer a pierdut controlul volanului și s-a rasturnat pe câmp.
A scăpat viu ca prin miracol
Potrivit publicației Messaggero Veneto, românul a scăpat viu ca prin miracol din accidentul rutier.
Până în acest moment nu se cunosc cauzele pentru care mastodontul s-a răsturnat în afara carosabilului. Șoferul român a fost rănit ușor, însă se afla în afara oricărui pericol și a ieșit singur din cabină.
Ipoteza cea mai plauzibilă pentru accident este că șoferul a ațipit la volan, au declarat autoritățile.
Din fericire, nu a mai fost implicat niciun alt vehicul implicat în accident, traficul fiind redus la ora respectivă. Pompierii au intervenit rapid pentru că existau scurgeri de motorină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News