Italia. Un tânăr român, care capturase un stârc alb, prins de carabinieri. Ar putea ajunge la închisoare

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
italia starc prins de un roman
italia starc prins de un roman

În timpul serviciului de patrulare, carabinierii stației Crescentino au oprit, pe 29 martie, un bărbat care mergea încet și căra o cutie  voluminoasă. 

La vederea militarilor,  bărbatul a vrut să se întoarcă din drum pentru a nu fi observat. Observând gestul bărbatului, carabinieri au decis să-l identifice. În cutia cărată de tânăr, forțele de ordine au găsit un stârc alb, care încerca să se elibereze. Pasărea, o specie autohtonă protejată, care trăiește pe malul râului Po, fusese prinsă cu puțin timp înainte de pe un lac mic din apropiere.

Bărbatul care a prins pasărea protejată de lege este un muncitor român de 29 de ani. Acesta intenționa să o vândă unor colecționari de animale valoroase, scrie vercellioggi.it. 

Stârcul a fost consultat de un medic veterinar, care a precizat că pasărea are o stare bună de sănătate. Ulterior, sfârcul a fost eliberat pe răul Po, unde există o colonie de păsări din aceeași specie. Românul este cercetat acum, în stare de libertate, de  Parchetul din Vercelli, pentru încălcarea articolului 2 și a articolului 30 din Legea 157/1992. Astel, românul ar putea sta la închisoare de la două la șase luni sau plăti o amendă, în valoare cuprinsă între 516 și 2.065 euro, pentru că a încercat să vândă un animal protejat de lege.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel