Zeci de mii de români care trăiesc şi muncesc în Italia vor să se întoarcă în ţară, îngroziţi de epidemia de coronavirus care a transformat Peninsula într-o zonă roşie de carantină. Sunt însă şi români care înţeleg că e mai bine pentru familiile lor să rămână în Italia, mai ales că ar intra automat în carantină 14 zile, dac vin în România.
Câteva zeci de şoferi români de TIR angajaţi ai aceleiaşi firme din Italia au decis să nu revină în România decât după ce trece perioada de carantină pentru coronavirus. Firma are aproape 150 de şoferi români angajaţi şi mare parte dintre ei ar fi trebuit să vină acasă peste o săptămână.
„Siguranţa familiilor noastre primează dorului de ei”
Ilie Matei, unul dintre şoferi, a declarat că românii s-au întâlnit şi au discutat ce ar fi mai bine să facă.
„Suntem o mini comunitate aici. Suntem din toate zonele țării. Firma are 600 de camioane şi suntem vreo 150 de români. Siguranţa familiilor noastre primează dorului de ei. Având contact cu oameni din tot teritoriul peninsulei, nu putem să riscăm să fim purtătorii virusului acasă”, a spus românul, potrivit Observator.
„Am făcut o minişediţă în weekend şi am luat decizia de a aştepta erminarea acestei isterii care a pus stăpânire pe ambele ţări şi apoi ne întoarcem acasă. Nu vrem să fim priviţi ca nişte leproşi pentru că venim din Italia. Suntem aici pentru a ne întreţine familiile rămase în România, nu pentru a le expune gratuitl. Nu vrem să riscăm nimic. Îi sfătuim pe toţi cei care sunt la muncă în Italia să aştepte o perioadă, până la a se întoarce acasă”, a mai spus şoferul.
El a povestit că el şi colegii lui transportă în general mărfuri alimentare, inclusiv în zone unde până luni seara era carantină de coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News