Italiancă arestată după un scandal monstru cu iubitul român. A sărit și să bată doi polițiști

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O italiancă beată a fost arestată de carabinieri, după o ceartă cu iubitul său român. Femeia nu voia să părăsească locuința și chiar a sărit să bată doi polițiști. 

O femeie în vârstă de 49 de ani a fost arestată pentru ultraj și vătămare corporală a unui funcționar public, după ce a făcut un scandal monstru. Totul s-a petrecut în seara de 7 martie 2023, într-un apartament din Terni, în care locuia cu partenerul său, un cetățean român în vârstă de 50 de ani.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Poliției de Stat din Terni, intervenția oamenilor legii a fost solicitată chiar de bărbat, care a declarat că dorește să încheie relația cu partenera sa, dar ea refuză să părăsească locuința.

Când polițiștii au ajuns la apartamentul din zona San Giovanni, au găsit-o pe femeie într-o stare puternică de nervozitate, aceasta începând să-i înjure pe toți cei prezenți în încăpere. Agenții au reușit să calmeze situația și i-au convins pe cei doi să doarmă în camere separate în acea noapte.

Femeia nu s-a potolit

 

Cu toate acestea, la scurt timp după miezul nopții, bărbatul a sunat din nou la Poliție pentru a raporta că femeia continuă să facă scandal.

Când polițiștii au ajuns din nou la fața locului, au auzit încă din stradă cum femeia îl înjura pe partenerul ei și au văzut că pijamaua bărbatului era ruptă.

Când i-a văzut din nou pe polițiști, femeia a sărit la bătaie și le-a provocat acestora mai multe leziuni. Medicii au stabilit că cei doi agenți au nevoie de 7 zile de îngrijiri medicale.

Femeia a fost dusă apoi la secția de poliție, acolo unde a fost necesară intervenția unei ambulanțe pentru a fi sedată.

Potrivit sursei citate, femeia a continuat să fie agresivă chiar și la secție, insultând și folosind cuvinte vulgare la adresa personalului medical și a polițiștilor. După incident, bărbatul în vârstă de 50 de ani a depus plângere împotriva femeii pentru acte de hărțuire și violență.

Judecătorul a stabilit arestarea italiencei pentru ultraj și vătămare corporală a unui funcționar public.

 

--------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel