În acelaşi dosar a fost condamnat şi Radu Mazăre, în prezent, la Rahova. Acum, Săvulescu, în vârstă de 47 de ani, este în Italia. Judecătorii l-au scăpat de condamnare. În România, acesta poate fi văzut într-un film pe Netflix: „Love by design” unde joacă alături de Jane Seymour.
Săvulescu este căsătorit cu fosta miss Univers Albania.
„Curtea de Apel Napoli respins executarea mandatului, a recunoscut sentinţa emisă de instanţa română, a dispus executarea pedepsei în Italia și suspendarea executării. Nu-mi ascund dezamăgirea faţă de un astfel de verdict. În general, sunt foarte rezervat să comentez dosare şi soluţii pronunţate in instanţe. Din motive pe care nu trebuie să le dezvolt. Dar Italia este ceva mai departe. Mă îndoiesc că o declaraţie de-a mea ar putea să fie interpretată ca o presiune asupra justiţiei italiene. Dar poate aude ministrul Justiţiei. Suntem extrem de dezamăgiţi de o astfel de dezlegare,” a spus ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Săvulescu a fost dat în urmărire internaţională
În februarie 2019, Săvulescu, 47 de ani, a fost dat în urmărire internaţională după condamnarea din dosarul Retrocedărilor. Într-o postare pe blogul său, a spus că nu a produs niciun prejudiciu şi nu datorează nimic statului.
Săvulescu a fost acţionar la FC Dinamo, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News