Povestea parcului bucureștean – cea mai veche grădină publică din Capitală – a-nceput în 1780, când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti, i-a poruncit „Marelui Cişmigiu", şefului lucrărilor peste cişmelele oraşului, să construiască două cişmele aici. De la cișmeaua construită înspre strada Ştirbei Vodă pleacă povestea parcului prin care ne putem plimba și astăzi, pe urmele miilor de îndrăgostiți care s-au ținut de mână pe aleile lui, în ultimele două secole. Îndrăgostiților li s-a dedicat și o alee – cea care leagă Aleea dintre Statuia Negresa şi Grădina Japoneză, de pe malul lacului.
În apropierea cişmelei şi-a construit mai întâi o casă „marele cişmigiu", iar grădina a-nceput să crească, de la un deceniu la altul. În anul 1882, Grădina Cişmigiul a fost iluminată electric. Inițial era locul preferat al elitelor bucureștene, iar cei care intrau în parc păstrau – se povestește – o anumită decență: nu vorbeau tare, nu foloseau cuvinte indecente și nu făceau mizerie. Doar porumbeii aveau acest privilegiu... pe care l-au păstrat până azi.
Povestea bălții care a deveni cea mai frumoasă grădină
La început, tot acest loc minunat era o banală baltă. În anul 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină publică, ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, a fost însărcinat cu transformarea terenului insalubru în frumoasa grădină pe care o putem admira și astăzi. Mayer și l-a luat în ajutor pe grădinarul Franz Harer. După abdicarea lui Gh. Bibescu, în 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, a hotărât să elimine heleșteul și un canal de legătură cu Dâmbovița.
Alee din Grădina publică Foto: Crișan Andreescu
Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852, când parcul a fost împrejmuit în întregime şi s-au adus lebede şi pelicani. Grădina publică a fost inaugurată abia în anul 1854, după ce au fost aduși aici peste 30.000 de arbori şi arbuşti din jurul oraşului și plante ornamentale de la Braşov şi de la Viena. Apoi, Cişmigiul a ajuns să adăpostească o adevărată grădina zoologică atipică, având cu urşi, vulpi, lupi, castori, peşti, păuni şi alte vieţuitoare. La animale s-a renunțat ulterior, pentru că îngrijirea lor era prea costisitoare, însă lebedele, rațele și păunii au revenit, în ultimii ani, iar astăzi pot fi admirate de vizitatorii parcului, în sezonul cald.
În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. De atunci, patinoarul natural a fost și a rămas principala atracție a iubitorilor de patinaj în aer liber, din Capitală, pe timpul iernii.
Misterele aleilor, ezoterism și vindecări miraculoase
Cișmigiul este și locul în care elitele culturale își dădeau întâlniri de taină, chiar și în timpul regimului comunist. Una dintre legendele locului spune că aici era inima ezoterismului și existau oameni care puteau vindeca orice boală. Locul preferat pentru întâlnirile de taină era „La Cetate", acolo unde există şi ruinele unei mănăstiri construite în anul 1756 de logofătul Văcărescu. Din mănăstire pornea un tunel secret care făcea legătura între Palatul Creţulescu şi malul Dâmboviţei.
„La Cetate" Foto: Crișan Andreescu
O altă poveste mai puțin cunoscută a parcului Cișmigiu este cea a Izvorului Sissi Stefanidi, care impresionează prin statuia ce reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, care toarnă apă cu ulciorul. Locul pe care este amplasată statuia aparţinuse familiei Stefanidi şi a fost donat către primăria oraşului după moartea fiicei lor.
Grădina Cișmigiu a rămas la fel de impresionantă ca la început, atrăgând în continuare îndrăgostiții, poeții, iubitorii de natură, dar și de mistere, deopotrivă. O plimbare prin Cișmigiu este în primul rând o evadare din tumultul cotidian, pe urmele poveștilor bine tăinuite de parcul bucureștean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
