Jador vrea să se pocăiască:"Și părinții mei s-au pocăit, după ce s-au îmbolnăvit. Mă gândesc serios la lucrul ăsta"

Narcis Popa |
Data publicării:

Jador spune că ia în calcul să se pocăiască. Același gest l-au făcut și părinții cântărețului după ce s-au îmbolnăvit. 

Jador a vorbit despre părinții săi. Cântărețul spune că tatăl său a promis că se pocăiește dacă mama lui se va vindeca de boala gravă pe care o avea, nu s-a ținut de cuvânt, iar apoi s-a îmbolnăvit și acesta. 

"Înainte de a fi pocăiți și de a-i atinge Dumnezeu, nu erau niște părinți model. Pe mine nu au apucat să mă educe ca pe frații mei. Mai scăpau câte o înjurătură. Toate astea s-au oprit de când s-au pocăit. Ei mă educau altfel: mai îmi scăpau câte o palmă și foarte bine mi-au făcut, că m-au făcut băiat mare. Decizia lor de a se pocăi a fost după o boală. Tata a promis că dacă se vindecă mama, se pocăiește. N-a făcut asta și la scurt timp s-a îmbolnăvit și el. După aia a început să citească Biblia. A cerut o Biblie și a început sa-l descopere pe Dumnezeu. Eu eram cel mai credincios din familie: îmi doream ca părinții mei să meargă la biserică, eu eram lângă preot mereu. Tata e pastor acum. Cine nu crede, să-l încerce pe Dumnezeu. Puneți-L la încercare să vedeți. Nu e de joacă cu lucrul acesta," a povestit Jador la emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV.

Jador spune că se pocăiește.: "Îți aduce un echilibru puternic"

 

Manelistul spune că părinții au făcut sacrificii enorme pentru a-l crește pe el și frații lui. Totodată, Jador spune că îi este teamă ca banii să nu-i ia mințile. 

"Mama mă alinta în fiecare zi, tata mă alintă în fiecare zi. Ne-a mai certat, ne-a mai bătut, dar nu vă imaginați că ne înjurau și ne băteau tot timpul. Mama de multe ori mânca oasele de la pui ca să ne ajungă nouă mâncarea. Ani la rând nu și-au luat haine. Sunt chestii pe care probabil le-au făcut mulți părinți și care sunt de apreciat. Aceleasi lucruri le-aș face și eu. 

Eu nu m-am pocăit încă, dar mă gândesc la lucrul acesta pentru că îți aduce un echilibru personal foarte puternic. Când n-ai ce mânca, echilibrul tău e mâncarea, când ai bani, trebuie să rămâi cât mai umil, când n-ai iubire, echilibrul tău e o femeie, când n-ai un frate, îți trebuie un prieten. Atunci când ai bani și începi să te crezi mare și tare și nu e ok. Nu e ok pentru tine, nu pentru Dumnezeu, că-L superi. La un moment dat o să-ți dai seama că banii ăștia nu-ți satisfac toate lucrurile. Începi să te saturi de toate și o dai pe alte lucruri, nu te mai bucură lucrurile simple," a mai spus Jador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel