Janos Mezei a câștigat cheile Bicazului. Acestea vor fi administrate de județul Harghita

Narcis Popa |
Data publicării:

Tribunalul Prahova a dat câștig de cauză Primăriei Gheorgheni, într-un dosar în care reprezentanții instituției au contestat limita dintre orașul Gheorgheni, aflat în Harghita, și comuna Bicaz Chei, din Neamț. Astfel, potrivit deciziei, Cheile Bicazului trec în administrarea județului Harghita.

Cheile Bicazului sunt motiv de dispută în instanţă între judeţele Neamţ şi Harghita încă din 2013.

La jumătatea lunii iunie, magistraţii Tribunalului Prahova au stabilit linia de hotar dintre judeţul Neamţ şi Harghita, astfel că zona Cheile Bicazului aparţine acum oraşului Gheorghieni şi nu comunei Bicaz Chei.

„Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Judeţean Harghita. Stabileşte linia de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz – Chei, astfel: DN 12 Gheorgheni (DN 1)-Lacul Roşu-limita Jud. Neamţ o +ooo 32 +32,ooo Km., conform Hotărârii nr. 540/2000 din 22/06/2000 publicat în Monitorul Oficial, Partea I NR. 338 din 20.07.2000", se arată în decizia magistraților.

Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată.

Limitele ar fi fost modificate 

 

Primarul orașului Gheorgheni spune că și-a dat seama în 2009 că limitele dintre cele două județe au fost modificate.

„În 2009 s-a făcut rectificarea hotarului dintre judeţele Harghita şi Neamţ. Atunci am observat că au fost modificate cu ani înainte graniţele. I-am dat în judecată şi am câştigat", a declarat, pentru MEDIAFAX, Janos Mezei, primarul municipiului Gheorgheni.

De cealaltă parte, reprezentanții comunei din județul Neamț spun că delimitarea s-a făcut în 1998, iar procesul verbal încheiat atunci a fost semnat de ambele părți.

„Litigiul a apărut de la o grăniţuire din 1998, lucrare făcută de oraşul Gheorgheni. S-a întocmit un proces verbal atunci, s-a făcut o grăniţuire cu o firmă specializată din Miercurea Ciuc, am semnat şi noi ca vecini, au semnat şi ei ca vecini şi până la urmă şi-au contestat propriul proces verbal. (...) Cu câţiva ani în urmă şi-au atacat în instanţă propriul lor proces verbal, încheiat şi făcut de ei", a explicat Gheorghe Oniga, primarul comunei Bicaz-Chei din Neamţ.

El susţine că decizia instanţei din Prahova va fi atacată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel