România este "din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită" pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag.
"Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE", a adăugat el.
"Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva", a afirmat Juncker, precizând că unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României.
Juncker a spus că disputa politică internă a României înseamnă că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană.
"Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului", a afirmat preşedintele Comisiei Europene.
Luna trecută, preşedintele român Klaus Iohannis a spus că ţara sa nu este gata să-şi asume preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, reaminteşte dpa.
El s-a referit la situaţia complicată care a făcut ca cel mai puternic politician din România, liderul Partidului Social Democrat Liviu Dragnea, să nu poată deveni prim-ministru din cauza unei condamnări pentru fraudă electorală.
Viorica Dăncilă, considerată o marionetă a lui Liviu Dragnea, este cea care deţine acest post, scrie dpa.
România a aderat la UE alături de statul vecin Bulgaria în 2007. Ambele ţări au rămas sub monitorizarea Bruxellesului din cauza nerespectării statului de drept şi a corupţiei foarte răspândite, notează agenţia germană de ştiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News