Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte SUA, a încetat din viață

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Sursă foto: Facebook - The Carter Center
Sursă foto: Facebook - The Carter Center

Jimmy Carter, care a devenit un avocat influent pentru drepturile omului, după ce a fost președintele Statelor Unite ale Americii între anii 1977 și 1981, a murit la 100 de ani, a anunțat fiul său, James E. Carter III.

Carter a fost cel mai longeviv președinte din istoria SUA și primul care a trăit peste 100 de ani. 

Jimmy Carter, membru al Partidului Democrat, a fost senator între anii 1963 și 1967, apoi guvernator al Georgiei între anii 1971 și 1975, înainte să devină președinte al SUA. A pierdut realegerile din 1980 și s-a retras definitiv din cariera politică. Următorii 40 de ani și i-a dedicat serviciului public: a construit case pentru cei nevoiași, a monitorizat alegerile de pe tot globul, a scris peste 30 de cărți de la ficțiune, poezie, reflecții personale asupra credinței sale până la subiecte fierbinți cum ar fi conflictele din Orientul Mijlociu, a predat cursuri biblice la Biserica Baptistă Maranatha din orașul său natal până la 90 de ani.

În 2002, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile depuse de a găsi soluții pașnice la conflictele internaționale, de a promova democrația și drepturile omului și de a promova dezvoltarea economică și socială.

În ultimii ani de viață, Jimmy Carter s-a luptat cu cancerul la creier și la ficat, și alte probleme de sănătate.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel