Candidatul democratic la Casa Albă, Joe Biden, a votat miercuri, în oraşul natal, Wilmington, Delaware, pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, notează Le Figaro.
După un scurt discurs despre pandemia de Covid-19, fostul vicepreşedinte al SUA, în vârstă de 77 de ani, s-a dus să voteze, în faţa camerelor instalate în faţa biroului de vot, împreună cu soţia sa Jill Biden.
El a făcut din modul în care Donald Trump a gestionat această criză sanitară, care s-a soldat cu peste 225.000 de morţi în SUA, principalul său motiv de atac.
Dacă va câştiga alegerile, Biden va fi cel mai vârstnic preşedinte al Statelor Unite, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News