Preşedintele american Joe Biden a lansat o apărare înflăcărată a dreptului la avort, joi seara, în discursul său major privind starea naţiunii, invocând "puterea" electorală a femeilor cu opt luni înainte de alegerile prezidenţiale la care candidează pentru un nou mandat, potrivit AFP, citată de Reuters.
"În mod clar, cei care se laudă (că au abrogat protecţia federală a dreptului la avort - n.r.) nu au nicio idee despre puterea femeilor", a spus Biden.
"Dar şi-au dat seama de asta atunci când libertatea de a dispune de propriul corp a fost în joc la urnele de vot, am câştigat în 2022 şi 2023 şi vom câştiga din nou în 2024", a adăugat acest catolic convins, care se prezintă ca apărător al dreptului la avort, împotriva opiniei altor coreligionari ai săi.
Avortul este una dintre temele principale ale campaniei pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În vara anului 2022, Curtea Supremă a SUA şi-a anulat propria decizie Roe vs. Wade, veche de zeci de ani, şi a eliminat protecţia federală a avortului, acordând o victorie conservatorilor.
Dar, de atunci, în toate alegerile locale legate de această problemă, protecţia avortului este cea care a prevalat.
"Dacă voi, americanii, îmi daţi un Congres care susţine dreptul de a alege, vă promit: voi reintroduce Roe vs. Wade ca lege fundamentală", a spus preşedintele, fără a rosti vreodată cuvântul "avort".
"Mulţi dintre cei prezenţi în această sală, precum şi predecesorul meu, promit să adopte o interdicţie naţională privind libertatea de a dispune de propriul corp. Dumnezeule, ce alte libertăţi veţi mai anula?", a spus el.
Aşa cum este tradiţia, Prima Doamnă, Jill Biden, a invitat mai multe persoane în loja ei. Printre ele s-a numărat şi Kate Cox, a cărei poveste i-a mişcat pe oamenii din întreaga ţară.
Când era însărcinată în aproximativ 21 de săptămâni, această femeie din Texas a avut confirmarea că fătul ei avea Trisomia 18, o anomalie cromozomială asociată cu malformaţii severe. Sarcina îi ameninţa, de asemenea, sănătatea şi fertilitatea, potrivit medicului ei.
Cu toate acestea, statul Texas interzice toate avorturile, cu rare excepţii, şi, de teama urmăririi penale, medicii tinerei i-au spus au "mâinile legate". A trebuit să părăsească Texasul pentru un avort de urgenţă.
"Familia sa nu ar fi trebuit să treacă niciodată prin aşa ceva", a spus şeful statului.
De asemenea, în loja Primei Doamne a fost prezentă şi o locuitoare din Alabama, Latorya Beasley, care a trecut prin fertilizare in vitro pentru a avea primul copil şi încearcă să aibă un al doilea, potrivit Casei Albe.
Efectele anulării Roe vs. Wade
Curtea Supremă a acestui stat conservator din sud a decis luna trecută că embrionii obţinuţi prin fertilizare in vitro sunt copii, o decizie facilitată de anularea Roe vs. Wade.
Imediat, mai multe clinici din Alabama au anunţat că îşi suspendă programele, de teama urmăririi penale în cazul în care au avut loc accidente în timpul procedurilor.
Latorya Beasley era pe punctul de a avea un transfer de embrion când a fost emisă decizia instanţei.
"I s-a spus că visul său va trebui să aştepte", a criticat preşedintele Biden, numind fertilizarea in vitro un "miracol".
Problema fertilizării in vitro este un câmp minat pentru opoziţia republicană, care se defineşte ca fiind "pro-viaţă" - cel mai adesea sinonim cu anti-avort - şi cu greu poate susţine decizia din Alabama, care are drept consecinţă, cel puţin temporară, împiedicarea oamenilor să întemeieze sau să extindă o familie.
Confruntat cu proteste, parlamentul din acest stat s-a grăbit să preia problema. Miercuri seara, aleşii locali au adoptat un proiect de lege pentru a proteja pacienţii şi clinicile de urmărirea penală, care a fost imediat promulgat de guvernator.
Cu toate acestea, experţii sunt îngrijoraţi de precedent şi se tem că ambiguităţile rămân.
Pentru a sublinia pledoaria preşedintelui, senatorul democrat Tim Kaine a invitat primul copil născut prin fertilizare in vitro din Statele Unite, Elizabeth Carr, în Congres, joi seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News