JUDECĂTORII au DECIS: Dragnea a făcut o facultate-fantomă din Alexandria

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Judecătoria Sectorului 4  a desființat cursurile de contabilitate făcute de Liviu Dragnea la o facultate-fantomă din Alexandria.

Foaia matricolă emisă pe numele lui Liviu Drangea a fost desființată de instanță, care atesta ca acesta a promovat cursurile la Facultatea de Contabilitate din cadrul Universitățatii Alexandru Ghica, pe când aceasta nici măcar nu era înființată.

 

Decizia poate fi contestată de Dragnea, scrie ziare.com

Liviu Dragnea a început, în 1999, cursurile unei facultăţi de contabilitate din Alexandria care a fost înființată oficial, potrivit actelor de la Ministerul Educației Naționale, trei ani mai târziu, în 2001.

 Foaia matricolă emisă pe numele lui președintelui PSDa fost descoperită de anchetatori într-un dosar privind o facultate fantomă care emitea diplome universitare. 

Audiat la DNA  în acest dosar, Dragnea a confirmat că a fost la facultatea de contabili, dar în perioada 2003-2004, şi că nu îşi mai aduce aminte mare lucru. 

Concluziile anchetei au fost că situația școlară emisă de Universitatea Alexandru Ghica, Facultatea de Contabilitate și Infomatică de Gestiune, regăsită la dosarul lui Liviu Dragnea"este falsă, deoarece conținutul acesteia nu corespunde realității, semnăturile nu aparțin persoanelor indicate la rubricile corespunzătoare, astfel că se va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea deșființării acestui înscris".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel