Tribunalul Suceava a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele unui ofiţer şi a şapte agenţi de poliţie bănuiţi de luare de mită.
"Admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor: Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin Ciprian", se arată pe portal.just.ro.
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, dintre care un ofiţer de poliţie, nouă agenţi de poliţie şi o persoană fizică, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri la sediul Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani şi la alte 19 locaţii din judeţul Botoşani.
În acest dosar de corupţie a fost reţinut ofiţerul Eduard Florin Iacob, care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.
De asemenea, au fost emise mandate de reţinere pentru agenţii Viorel Anton, Ionel Balan, Gabriel Botezatu, Robert Neculai Fecioru, Constantin Dorel Gherasim, Ionuţ Pavel Guriuc, Dumitru Cătălin Luca, Ciprian Constantin Rusu şi Iulian Stelian Coşman, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.
Dintre cei nouă agenţi de poliţie reţinuţi au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată doar şapte, Constantin Dorel Gherasim şi Ionuţ Pavel Guriuc fiind plasaţi sub control judiciar.
Control judiciar pentru șase agenți de poliție
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 2 iunie, faţă de şase agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ştefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Puşcaşu, Lucian Ripiceanu şi Sorin Guraliuc, pentru infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
"În perioada iunie - noiembrie 2020, cei 16 inculpaţi, poliţişti în cadrul I.P.J. Botoşani - Serviciul Rutier, inclusiv ofiţerul de poliţie, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei şi 100 euro de la mai mulţi conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier", se precizează într-un comunicat al DNA.
Procurorii anticorupţie mai precizează că, "în perioada 31 martie 2019 - 9 iulie 2020, ofiţerul Florin Eduard Iacob, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, deschis faţă de inculpatul persoană fizică, reţinut în prezenta cauză".
Prin aceste demersuri, ofiţerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia şi emiterea unei soluţii procedurale de netrimitere în judecată, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News