Jurnalist anti-PSD, AMENINȚAT cu moartea

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Jurnalista anti-PSD Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea.

Emilia Șercan a primit amenințări cu moartea. Jurnalista și-a făcut în ultimii ani un renume prin anchetele publicate privind plagiatele în rândul înalților demnitari și al conducerii unor instituții de invățământ.

"Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire. 

De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare rețea de complicități, putere, influență și bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituțiilor statului.

Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel (...)

PS. Am cenzurat o parte din conținutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi mie", scrie jurnalista pe Facebook.

Iată mesajul primit:

(w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel