Cancelarul de Justiţie, un post oficial în Finlanda responsabil cu examinarea legalităţii acţiunii membrilor guvernului, 'nu vede niciun motiv să-l suspecteze pe prim-ministru de conduită ilegală în cadrul activităţilor sale sau că şi-a neglijat îndatoririle oficiale', a declarat el într-un comunicat.
Vezi mai multe: Sanna Marin, premierul Finlandei, în centrul unui scandal după ce a participat la o petrecere: Se cere un test anti-drog pentru demnitar
Zeci de plângeri au fost adresate cancelarului după ce un video apărut pe reţelele sociale la sfârşitul lunii august o arăta pe lidera în vârstă de 36 de ani dansând şi distrându-se cu prieteni şi celebrităţi locale. Cazul a făcut înconjurul lumii şi a ridicat atât problema comportamentului liderilor în viaţa lor privată, cât şi a acuzaţiilor considerate excesive aduse femeilor la putere, notează AFP. Cea mai tânără şefă de guvern din Europa a fost acuzată că nu poate lucra 'din cauza consumului de alcool', că are un comportament inadecvat pentru un prim-ministru sau chiar că a adus prejudicii 'reputaţiei şi siguranţei' Finlandei.
Justiția din Finlanda, decizie în dosarul scandalului premierului Sanna Marin, filmată în timp ce bea și dansa la o petrecere
Dar Cancelarul de Justiţie a estimat că plângerile nu pot stabili încălcarea unei 'funcţii oficiale specifice'. Pentru ca plângerile să fie admisibile în vederea investigării vieţii private a unui prim-ministru, acestea ar fi trebuit să stabilească 'o legătură juridică relevantă cu acţiunea oficială a unui ministru', consideră responsabilul.
În ceea ce priveşte 'aspectele morale şi sociale' ale vieţii private a unui membru al guvernului, aceasta este 'responsabilitatea Parlamentului', a explicat el. 'Responsabilitatea politică este de asemenea evaluată în mod regulat în alegerile democratice', a mai subliniat el.
Pentru a nu mai da naştere suspiciunilor după înregistrarea video, lidera social-democrată a făcut un test antidrog - care s-a dovedit a fi negativ. Dar controversa a escaladat câteva zile mai târziu după publicarea unei fotografii cu două femei care se sărută şi îşi acoperă sânii cu o pancartă pe care scrie 'Finland' la o petrecere organizată în iulie la reşedinţa premierului, forţând-o pe Sanna Marin să-şi ceară scuze.
Tânăra şefă de guvern a fost deja criticată pentru o ieşire la un club de noapte în 2021 după ce intrase în contact cu o persoană cu COVID-19. În funcţie din 2019, premierul ar urma să încerce să obţină un nou mandat după următoarele alegeri legislative din aprilie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News