„Onorat să mă aflu astăzi la Londra, pentru a lua parte la festivităţile prilejuite de încoronarea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei britanice”, a scris şeful statului, vineri, pe Facebook.
Preşedintele Iohannis a postat o fotografie în care apare alături de soţia sa, Carmen Iohannis.
Sâmbătă, şeful statului va participa la ceremonia încoronării regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla care va avea loc la Westminster Abbey.
Un general-maior cu origini româneşti conduce organizarea evenimentului istoric
Generalul-maior cu origini româneşti, Christopher Ghika, comandantul Diviziei Casei Regale, este cel care organizează parada de ziua Încoronării Regelui Charles al III-lea, programată sâmbătă, 6 mai.
Generalul Christopher Ghika este urmaşul familiei istorice române cu acelaşi nume şi conduce Divizia Casei Regale. Toate ceremoniile de stat din Regatul Unit sunt responsabilitatea lui şi, pe 6 mai, are în faţă un eveniment istoric: Ziua Încoronării Regelui Charles al III-lea. Conform site-ului washingtonexaminer.com, Chris Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), care a fost, și el, ofițer în armata britanică, tot în cadrul “Irish Guards”, și care se născuse la Paris, din părinți români. „Familia Ghika a domnit în Moldova din 1658 până la Unirea Principatelor, în anul 1859”, notează, pe de altă parte, site-ul ziarului The Telegraph.
Caleşti de lux, bijuterii scumpe, invitaţi în ţinute de ceremonie şi o importantă mobilizare a forţelor de ordine pentru a asigura desfăşurarea fără incidente a evenimentului. Acesta este fastul încoronării regelui Charles al III-lea care îi inflamează pe britanici în plină criză a puterii de cumpărare în Marea Britanie, mai ales că şi de această dată tot contribuabilul va suporta în mare parte costurile eveninmentului, conform unui material publicat joi de AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News