Klaus Iohannis a cerut Comisiei Europene mai multe fonduri nerambursabile și acces rapid la Planul de redresare al UE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o consultare bilaterală în format de videoconferință, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc în perioada 17-18 iulie a.c., la Bruxelles.

„Discuția a vizat viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și Planul de relansare economică propuse de către Comisia Europeană. Președintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final. În ceea ce privește viitorul buget al Uniunii, președintele României a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură.

În acest context, președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Iohannis a solicitat o flexibilitate sporită în absorbția sumelor la politica de coeziune

 

Cu privire la politica de coeziune, Iohannis a solicitat, potrivit sursei citate, o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici.

„Președintele Klaus Iohannis a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanțarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, Președintele României s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională”, se mai arată în comunicat.

 

Asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică

 

Referitor la Politica Agricolă Comună, Președintele României a solicitat alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ținând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiții pe termen lung.

„În ceea ce privește plățile directe, președintele Klaus Iohannis a susținut continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. De asemenea, Președintele României a pledat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanțărilor la propriile condiții specifice. Cu privire la introducerea unor resurse proprii noi la bugetul Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România este în favoarea oricărei alte resurse care poate genera venituri suplimentare, dar care să nu afecteze sursele de venit existente la nivelul statelor membre. Referitor la Planul de redresare economică, președintele României a pledat pentru o alocare totală substanțială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum și pentru un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient”, mai menționează Administrația Prezidențială.

Președintele României s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naționale. În ceea ce privește Fondul pentru Tranziție Justă, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel