Casa de tip familial oferă găzduire și asigură copiilor accesul, pe o perioadă determinată, la îngrijire, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi includerii sociale, potrivit unui comunicat al Admonsitrației Prezidențiale.
"În prezent, 23 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, proveniți din familii aflate în situații de risc, locuiesc aici. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că centrul vizitat este unul bine organizat, curat, îngrijit, care oferă copiilor cazare, hrană, monitorizarea stării de sănătate, supraveghere permanentă și sprijin pentru a-și continua cu succes studiile, în unități de învățământ de masă. Copiii au fost ghizii Președintelui Klaus Iohannis, i-au prezentat spațiile în care locuiesc și în care își desfășoară activitățile educaționale și au cântat colinde", se arată în comunicat.
Administrația de la Cotroceni susține că președintele este preocupat "în mod constant" de situația copiilor aflați în îngrijirea centrelor de plasament și caselor de tip familial din țară și "își reafirmă, și cu această ocazie, susținerea pentru dezinstituționalizare și pentru înlocuirea orfelinatelor și a instituțiilor de plasament cu case de tip familial, concomitent cu asigurarea unor servicii integrate pentru copiii aflați în situații de risc".
"Președintele Klaus Iohannis sprijină eforturile administrației publice și ale ONG-urilor cu activitate în domeniu care contribuie la îmbunătățirea condițiilor în care locuiesc și învață copiii din categoriile defavorizate. Condițiile de trai și dezvoltare personală oferite de casa de tip familial «Sf. Ștefan» ar trebui să reprezinte normalitatea de care să se bucure toți copiii aflați în situații de risc - atât cei orfani, cât și cei ai căror părinți nu au resursele și capacitatea de a-i întreține", potrivit comunicatului.
Centrul ,,Floare Roșie" este o unitate de asistență socială, unde persoanele vârstnice aflate în dificultate beneficiază, în sistem rezidențial, de servicii specializate adecvate nevoilor acestora. La acest centru a fost implementat în 2012 un proiect terapeutic cu câini, scopul fiind acela de a îmbunătăți calitatea vieții bătrânilor, potrivit Președinției.
"Sub supravegherea specialiștilor și a psihologilor, peste 150 de persoane vârstnice au beneficiat de activități de terapie asistată de animale, în ultimii șapte ani", conform sursei citate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News