La întâlnirea de dinaintea anunțului făcut de șeul statului au mai participat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
„Am avut și tocmai s-a încheiat o întâlnire la care a participat premierul, mai mulți membri din guvern, șefi de instituții... Am discutat despre pandemie, despre campania de vaccinare și despre măsuri de relaxare. Dați-mi voie pentru început să rememorez foarte pe scurt prin ce am trecut cu această pandemie. Peste un an a durat până acum pandemia. A fost multă, prea multă suferință în România și îmi pare rău pentru toți cei care au suferit. Trebuie să ne amintim și de cei care au făcut posibilă gestionarea acestei pandemii“, a afirmat Klaus Iohannis.
El a anunțat etapele de relaxare și la ce anume vom renunța, prima dată, începând de sâmbătă.
Klaus Iohannis: Se RENUNȚĂ la restricțiile de circulație noaptea
„În ședința de astăzi am stabilit niște ținte de vaccinare. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, iar la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate.
Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Ne pregătim de relaxare! Trebuie să fie precaută. Vrem să scăpăm de pandemie, nu să ne relaxăm ca să revenim cu restricții.
Prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai. Următoarea etapă este 1 iunie, api 1 iulie, pe urmă 1 august.
Așadar, din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții. Rămân excepțiile din exterior precum piețele, târgurile sau mijloacele de transport public.
A doua măsură, eliminarea restricțiilor noaptea și orice restricții asupra agenților comercial. Magazinele vor reveni la programul normal. Tot din acest weekend, activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locurile ocupate, deci cu spectatori. În interior vom avea câteva relaxări care încep, majoritate, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, de servire în restaurante ș.a.m.d.
Măsurile vor fi prelucrate de Comitetul Național și aduse la cunoștința publicului“, a anunțat șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News