Klaus Iohannis, mesaj de ULTIMĂ ORĂ de la Cotroceni: „Votul românilor nu este bătaia de joc a PSD”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Purtător de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a transmis, astăzi, un mesaj din partea lui Klaus Iohannis.

„În urma adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență referitoare la modificarea legislației în privința alegerii președinților de consilii județene, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, constată că PSD nu a înțeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut într-un mod catastrofal și umblă iar la cutia cu ordonanțe de urgență, încercând să schimbe regula jocului în timpul jocului, fapt care este inacceptabil.

Votul românilor nu este bătaia de joc a PSD, atenționează Președintele României. Cetățenii le-au transmis pesediștilor în mod foarte clar că practica ordonanțelor de urgență trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituției exclusiv pentru situații excepționale. În niciun caz, acest instrument nu poate fi în continuare folosit abuziv și netransparent.

Schimbarea legii electorale, făcută astăzi prin OUG, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea președinților de consilii județene, este o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă baronilor din PSD în încercarea de a le câștiga sprijinul.

În mod evident, dacă se va schimba legislația în sensul enunțat de premier, vor fi favorizați acei președinți de consilii aflați în prezent în funcție. Adică domnii Marian Oprișan, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene.

Acești baroni PSD, panicați de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să își securizeze funcțiile, în ciuda voinței românilor. Așa ceva nu poate fi acceptat.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că un județ nu este o comunitate cu o identitate proprie, iar un preşedinte de consiliu judeţean nu trebuie confundat cu un primar. În toată lumea primarul reprezintă comunitatea, iar toate celelalte forme de organizare sunt diferite entităţi administrative.

De altfel, chiar Constituția prevede în mod expres că autorități ale administrației publice locale sunt primarii, consiliile locale și consiliile județene. Președintele consiliului județean nu este, așadar, consacrat prin Constituție ca autoritate a administrației publice și, prin urmare, nu este deloc obligatorie sau necesară alegerea sa în funcție prin vot direct.
Argumentul invocat de Guvern, că președintele de Consiliu județean ar trebui să fie ales de popor nu se susține pentru că nu există practic un "popor" al judeţului și maschează de fapt disperarea PSD, care a înțeles că este pe punctul de a pierde majoritatea în foarte multe Consilii județene.

Dacă PSD chiar este preocupat în mod real de buna funcționare a administrațiilor publice și de a îndrepta situația în privința alegerilor locale, soluția este clară: adoptarea alegerilor în două tururi a primarilor.

Aș vrea să mai adaug un singur lucru legat de intențiile manifestate deja în spațiul public de către Președintele Camerei Deputaților, conform căruia PSD urmează să elaboreze un proiect de revizuire a Constituţiei pentru punerea în aplicare a rezultatului referendumului. Președintele României consideră că pesediștii, oricât ar încerca să-și spele imaginea, nu mai pot păcăli pe nimeni că sunt bine intenționați și interesați de a respecta voința cetățenilor. Să fie oare o simplă coincidență că imediat după ce Președintele Klaus Iohannis a convocat consultări la Cotroceni, PSD este foarte grăbit să defileze public cu inițiativa de revizuire a Constituției?”, a declarat Mădălina Dobrovolschi. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel