Klaus Iohannis: "Creșterea pensiilor va ține cont de inflația care trece de 15%"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că ar fi rezonabil ca majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 să ţină cont de inflaţia care trece de 15%.

"Dacă vorbim de creşterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Ştiu că s-au vehiculat tot felul de propuneri: 10%, 11%, dar haideţi să vedem lucrurile în context mai mare, nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor şi în condiţiile în care avem o inflaţie care trece de 15% eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie şi atunci creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia şi încă un aspect pe care eu personal îl consider esenţial; trebuie atenţie specială, sporită pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari", a spus şeful statului, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European. 

Ce se întâmplă cu pensiile speciale? Boloș: Nu vor fi eliminate, ci așezate într-o anumită normalitate

 

 

Pensiile speciale nu se pune în discuţie să fie eliminate, însă acestea pot fi aşezate într-o anumită normalitate, a declarat, luni ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă.

"Eu am spus de numărate ori, cu toate că am fost poate şi aspru criticat, dar îmi asum acest lucru, că pensiile speciale nu se pune în discuţie să fie eliminate. Altceva se pune în discuţie: ca aceste cheltuieli cu pensiile speciale să fie aşezate într-o anumită normalitate. Şi, iarăşi îmi asum ceea ce şi cred cu tărie, că orice om de bună credinţă va achiesa la tipurile acestea de măsuri. Repet, sunt până la urmă lucruri care vor trebui asumate de Coaliţie şi de Guvernul României, dar sunt anumite măsuri de bun simţ", a spus Marcel Boloş, întrebat de jurnalişti ce discuţii au avut loc la Bruxelles în privinţa reducerii cheltuielilor cu pensiile speciale şi ce modificări s-ar putea aduce.

El a subliniat că pensia în plată nu ar trebui să depăşească salariul pe care l-a avut beneficiarul pensiei speciale.

Boloș: "Se depășește bunul simț"



"Spre exemplu, pensia în plată să nu depăşească salariul pe care l-a avut beneficiarul pensiei speciale sau anumite facilităţi, precum premiile sau nu ştiu ce prime de vacanţe incluse în ultimul salariu de calcul pentru pensia specială. Mi se pare că acestea deja duc noţiunea de pensie specială într-o zonă în care depăşim limita normalităţii, ca să nu spun a bunului simţ", a susţinut Boloş.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a subliniat că "e nevoie de această aşezare în normalitate, lucru la care va trebui să găsim o formulă de rezolvare, pentru că este un red line din partea Comisiei, adică poate să ducă la blocarea PNRR-ului".

"Deci, practic, aceste categorii de măsuri de aşezare în normalitate a sistemului de pensii speciale, aşa cum este în toată Uniunea Europeană, trebuie luate, iar, repet, e decizia Guvernului României şi a Coaliţiei de guvernare (...). Alt exemplu, vârsta de pensionare. De ce să avem vârstă de pensionare, să zicem, de 45 de ani, haideţi să corelăm cu capacitatea de muncă a celor care lucrează în sistem. Nu, nu mă refer la o anumită categorie de beneficiari, ca să nu bulversez prin declaraţiile mele tot ce înseamnă sistemul de pensii speciale. Dar, repet, eu cred că e nevoie de această aşezare în normalitate, lucru la care va trebui să îi găsim o formulă de rezolvare, pentru că este un red line din partea Comisiei, adică poate să ducă la blocarea PNRR-ului", a adăugat Marcel Boloş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel