Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Germania, de vineri până luni

Liviu Ludovic |
Data publicării:
 (Sursa foto: Administrația Prezidențială)
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri până luni, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitaţia preşedintelui federal, Frank-Walter Steinmeier.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu preşedintele federal, Frank-Walter Steinmeier, cu cancelarul Olaf Scholz şi cu preşedintele Bundestagului, Barbel Bas.

De asemenea, Klaus Iohannis a fost invitat să susţină un discurs în Parlamentul Federal cu ocazia ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării victimelor războiului şi ale dictaturii, duminică.

Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis are loc în continuarea vizitei efectuate de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier la Bucureşti anul trecut şi consolidează dialogul dinamic româno-german, reflectând relaţiile excelente, cu caracter strategic, dintre România şi Germania.

"Aceste relaţii se bazează pe o prietenie tradiţională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european şi multilateral, precum şi pe legături istorice şi interumane îndelungate. Importanta comunitate românească din Germania şi minoritatea germană din România au un rol esenţial în această relaţie, acţionând ca factori catalizatori ai dialogului şi ai cooperării", arată Administraţia Prezidenţială.

Germania este principalul partener comercial al României

 

Sursa citată arată că întrevederile cu preşedintele şi cancelarul federal vor fi axate pe aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic. Germania este principalul partener comercial al României şi al doilea investitor în economia românească şi în acelaşi timp un aliat de încredere al României, care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii europene.

"Având în vedere ameninţările de securitate actuale şi contextul internaţional dificil, discuţiile se vor concentra şi pe aspecte privind securitatea şi cooperarea militară, inclusiv întărirea posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO şi consolidarea relaţiei transatlantice. Pe agendă se află, de asemenea, continuarea sprijinului pentru Ucraina şi susţinerea pentru stabilizarea şi dezvoltarea Republicii Moldova, precum şi sprijinirea parcursului său european. În cadrul discuţiilor, vor fi abordate, totodată, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern şi internaţional, precum şi măsuri pentru menţinerea competitivităţii UE şi a unităţii sale de acţiune", punctează Preşedinţia.

În discursul pe care îl va susţine în Parlamentul Federal, cu prilejul ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării, Klaus Iohannis va aduce un omagiu memoriei victimelor războiului, tiraniei şi violenţei.

Programul vizitei oficiale în Germania include, de asemenea, o vizită la Deutschlandhaus, Centrul de documentare despre refugiere, expulzare şi reconciliere şi depunerea unei coroane de flori la memorialul Neue Wache, dedicat victimelor războiului şi ale dictaturii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel