„Este important să subliniem că invazia rusă din Ucraina a acţionat ca un accelerator al unui proces distructiv care face şi mai clar de ce folosirea ca armă a energiei şi a alimentelor sau folosirea propagandei trebuie contracarate printr-un efort internaţional coordonat”, a scris şeful statului, vineri, pe Twitter.
El spune că un pas esenţial pentru a găsi răspunsuri la crizele actuale este dialogul deschis privind politicile durabile pentru cetăţeni.
„Trebuie să investim mai mult în consolidarea rezilienţei societăţilor noastre, în coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri care împărtăşesc aceleaşi idei”, adaugă Klaus Iohannis.
Vezi și
Iohannis: România este disponibilă să colaboreze cu cei ce au nevoie pentru a reduce riscul dezastrelor naturale
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la masa rotundă pe tema "Schimbările climatice şi sustenabilitatea comunităţilor vulnerabile", în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) care are loc în Egipt, la Sharm El-Sheikh, context în care a transmis disponibilitatea României de a colabora cu cei interesaţi şi cu toţi cei care au nevoie pentru a reduce riscul dezastrelor naturale.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, evenimentul a constituit un prilej pentru şefi de stat şi de guvern, înalţi reprezentanţi ai structurilor ONU şi ai altor organizaţii interguvernamentale să discute aspecte legate de adaptarea la schimbările climatice, răspunsul la dezastre naturale şi alerta timpurie cu privire la situaţiile de risc.
Unul dintre obiectivele principale ale COP27 vizează adaptarea la schimbările climatice, urmărindu-se atingerea progreselor extrem de necesare pentru a spori rezilienţa internaţională la schimbările climatice şi pentru a ajuta comunităţile cele mai vulnerabile să se adapteze.
Preşedintele Klaus Iohannis a punctat, în cadrul dezbaterii, că aceste comunităţi vulnerabile sunt adesea cele mai afectate de schimbările climatice şi a evidenţiat că acest aspect nu ar trebui neglijat în procesul de adaptare la schimbările climatice şi în eforturile de a proteja cetăţenii de consecinţele acestora, informează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a arătat că pot fi aplicate mai multe măsuri, printre care îmbunătăţirea gestionării riscurilor asociate dezastrelor şi a sistemelor de alertă timpurie - esenţială pentru a minimiza pierderile umane, naturale şi materiale, pentru reducerea costurilor economice şi sociale şi care protejează, totodată, sănătatea şi siguranţa cetăţenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News