Klaus Iohannis și-a petrecut noaptea în spital

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a fost operat ieri la umăr și și-a petrecut noaptea la spital.

Publicitate

Potrivit unui comunicat al spitalului MIlitar postat pe pagina de Facebook, intervenția a fost minim invazivă și a decurs fără probleme.

”Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuării unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng. Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical. Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept. Biroul Informare și Relații Publice al SUUMC”.

Administrația prezidențială a postat ieri un comunicat în care a informat despre intervenția chirurgicală a președintelui.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat joi, 25 octombrie a.c., la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng. Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune.

Președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optim," potrivit unui comunicat de presă al administrației prezidențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel