Klaus Iohannis, întâlnire cu al doilea cel mai puternic om din SUA

Narcis Popa |
Data publicării:

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut sâmbătă, 16 februarie a.c., o întrevedere bilaterală cu Vicepreşedintele Statelor Unite al Americii, domnul Mike Pence, în marja participării la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Cei doi înalţi oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA şi posibilităţile concrete de aprofundare a acestuia, pe toate dimensiunile. Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul consecvent al ţării noastre şi al său personal pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi pentru întărirea relaţiei transatlantice.

Vicepreşedintele american a mulţumit Preşedintelui României pentru substanţa şi soliditatea Parteneriatului Strategic, precum şi pentru modul în care Preşedintele Klaus Iohannis acţionează pentru susţinerea Parteneriatului ("strong leadership"), apreciind că SUA şi România sunt prieteni foarte apropiaţi.

În acelaşi timp, Vicepreşedintele Mike Pence a reamintit relaţia apropiată a Preşedintelui SUA, Donald Trump, cu Preşedintele Klaus Iohannis. Nu în ultimul rând, Vicepreşedintele SUA a mulţumit pentru decizia recentă a Preşedintelui Klaus Iohannis de recunoaştere a lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalţi oficiali au mai abordat şi alte teme de actualitate internaţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel